bebelusha.net

Marti seara am dat o fuga pana la Timisoara la mall sa vedem un film. Niciunul dintre noi nu a mai fost acolo si am fost curiosi sa vedem cum e. Filmul pe care l-am vazut se numeste “Aurul nebunilor”, nu este cu nici un actor mega cunoscut dar a fost o comedie reusita. Biletul a costat 12 RON, la ora respectiva, sunt ceva reduceri pentru studenti dar eu nu am avut carnetul la mine, si in weekend parca era mai scump. Sunt mai multe sali si ruleaza mai multe filme in acelasi timp, de la ore diferite, in sali diferite. Scaunele sunt foarte comfortabile, cu loc pentru paharul de suc (inteligenta chestie :)), sunetul si imaginea sunt de calitate.
Asa ca daca aveti drum prin mall treceti si pe la Cinema City, o sa fiti multumiti.

Am vazut la mai multe balcoane sau ferestre puse banere cu “Noi votam Falca!”. De asemenea aud aproape in fiecare zi o o voce dintr-o masina care il denigreaza pe actualul primar al Aradului. In ultimii patru ani, de cand a dl Falca primar, in Arad s-au facut multe. In primul rand s-a construit si renovat. Nu degeaba e dl primar inginer constructor. S-au facut drumurile in intregul cartier Alfa, si de cateva luni s-a inceput un mare proiect de modernizare a tronsonului de la Boul Rosu pana la iesirea din oras catre Nadlac. Acesta este un proiect finantat din fonduri europene. Refacerea strazii Kogalniceanu (care e aproape gata) va descongestiona strada Eminescu.
In legatura cu “vocile” care il denigreaza pe primar…sa va fie rusine! Cel mai usor e sa critici, sa faci ceva, sa construiesti e mai greu. Cine vrea sa-si faca reclama sa faca pe puterile lui, nu pe denigrarea altora. Un primar bun trebuie sa imi arate ce vrea sa faca cu orasul. Critica altora nu e campanie electorala, e datul cu bata in balta. Ar trebui sa se renunte la modelul asta comunist.
Nu ma pot abtine sa nu mai spun ceva…ma mir cum de nu ii este rusine domnului Popa sa mai candideze. Dupa ce patru ani de zile nu a facut mai nimic pentru oras vine cu slogane de genul “Ma intorc la primarie!”…asta e parerea lui. Domnul cu sloganul “Eu cred!”…nu stiu ce crede dar eu nu prea cred. Din masina cu acest slogan se aud discursuri de genul ca actualul primar a dat nu stiu cati bani pe concerte si pentru spitale mult mai putin.
Concluzia: Noi votam Falca!…sa-l lasam sa faca treaba buna in continuare, sa termine ceea ce a inceput.

Nu mai stiu exact la initiativa cui am mers duminica trecuta la cetate la Şoimoş, si acolo ne-am hotarat ca duminica asta sa mergem la Şiria. De data asta am avut mai mult de mers pe jos dar peisajul a fost mult mai frumos. Cetatea in schimb este intr-o stare mult mai avansata de degradare decat cea vizitata saptamana trecuta. In localitate nici un semn care sa indice drumul spre cetate, trebuie intrebati oamenii, unii mai prietenosi altii…nu prea. Masa de pranz am vrut sa o luam sus, la cetate dar din cauza unor nori amenintatori si pentru ca o parte din provizii erau in masina am inceput sa coboram pe un drum mai scurt dar abrupt si alunecos din cauza pietrisului. Langa masina am vazut si cativa caluti care pasteau si comportamentul brutal al micului stapan.
De la Şiria am mers la barajul de la Tauţ. Am facut cateva poze acolo si am pornit pe un drum cu gandul sa trecem dealurile si sa ajungem in soseaua Arad-Deva. Am ajuns in satul Nadăş unde am întrebat cativa batrani unde putem ajunge. Ne-au spus ca drumul duce la Conop, localitate care se afla la soseaua principala, daca mergem tot drept. Sa nu facem nici dreapta nici stanga, tot drept. Satul ni s-a parut infinit de lung dar abia cand am iesit din el a inceput aventura. Problema era ca am dat peste multe intersectii cu un drum la dreapta si altul la stanga, iar sfatul de a mai intreba pe cineva era hilar, nici picior de om pe acolo. Locurile sunt atat de frumoase, paduri, paraiase pacat ca nu se stie de ele. La una din intersectii un drum mergea tot inainte si altul se intorcea cu aproape 180 de grade. Am ales drumul drept, gandindu-ne la indicatiile batranilor din sat. Dupa ce am trecut o culme am avut in fata in peisaj dezolant de copaci taiati. O coasta intreaga era defrisata, un loc poate mai ascuns unde nu vine nimeni sa verifice ce se intampla. Acolo am intors masina, cu destule eforturi si am luat-o pe drumul care initial ni se parea a fi total gresit. Am urcat un deal dupa care a urmat coborarea si incet incet au aparut si semne ale civilizatiei. Bucurosi ca nu ne-am ratacit si ca nu trebuie sa petrecem noaptea in padure, pentru ca deja incepea sa se intunece, am pornit spre casa, prin civilizatie.
Excursia pe drumul acela laturalnic mi-a amintit de ceva emisiune de pe un post de televiziune local din Timisoara, nu mai tin minte cum se numea, cu un reporter care in fiecare saptamana mergea in sate uitate de lume din judet. Nu-ti vine sa crezi cate sate sunt in tara asta in care oamenii traiesc cum pot, cu mijloacele de acum 50 de ani. Tinerii pleaca din satele astea pentru a-si face un rost la oras si incet incet vor pieri multe dintre ele.

In noaptea de sambata spre duminica pe la ora 3 aud zgomote ciudate. In primul moment am crezut ca cei de deasupra muta mobila sau s-au apucat de renovari. Dar nu. Sebi a facut pe detectivul si a ajuns la concluzia ca zgomotele veneau de afara. Cum stam la parter si spre strada nu era de mirare sa umble cineva la perete, sa puna o tablita sau eu mai stiu ce. Doi tineri dadeau de zor cu lipici pe perete pentru a pune afise. A doua zi am vazut ca erau afise electorale, ilegale desigur. Din aceste afise ne indeamna sa-l votam un domn cu o oarecare functie in primarie, chiar viceprimar dupa cunostintele mele. Nici nu m-am gandit sa-l votez pe respectivul dar pentru ca mi-a stricat somnul sansele au scazut sub zero. Poate nu stiu eu destule despre legile privind campania electorala. Credeam ca de aia exista spatii special amenajate pentru afise electorale sau panouri publicitare de inchiriat pentru a nu se incalca proprietatile oamenilor, pentru a nu aduce daune prin lipirea afiselor peretilor caselor sau blocurilor. Sa va fie rusine celor care inca se cred in epoca primitiva cand fiecare face ce il taie capul fara consecinte. Poate ca nu omul din afis e vinovat ci cei care se ocupa de campanie, dar tot el are de suferit.

De 1 mai am fost la o prietena la 3 insule. Are o cabanuta micuta dar cocheta. Singurul dezavantaj e ca nu are baie. Leaganul de sub un copac de peste o suta de ani (asa a spus un viitor inginer silvicultor) cu siguranta te face sa apreciezi natura. Sa stai in bataia vantului si sub razele soarelui, care patrund sfios printre ramuri si sa-ti bei cafeluta de dimineata…ce poate fi mai frumos si mai linistitor? Doua zile in natura ne-au incarcat cu energie pentru alte multe zile de stat printre betoane. Ieri seara ne-am intors in oras, parca prea mic, inghesuit si cu un aer greu de respirat cu gandul la o viitoare iesire.

Ce ciudat…aproape in fiecare intai ale lunii e o sarbatoare. 1 ianuarie prima zi a anului, 1 martie martisorul, 1 aprilie ziua pacalelilor, 1 mai muncitoresc, 1 iunie ziua copilului, 1 noiembrie ziua mortilor, 1 decembrie ziua Romaniei. Din 12 zile 7 sunt de sarbatoare.
Maine de 1 mai muncitoresc va doresc la multi ani in caz ca sarbatoriti ceva (eu sarbatoresc…asa ca la multi ani noua, in primul rand) si va doresc sa nu lucrati, sa mergeti la iarba verde sa mancati un mic, sa beti o bere sau sa va distrati cum va place.
Happy 1 Mai!

La multi ani pentru toti Gheorghe, George, Gheorghita, etc…mai ales ca am si eu unul acasa

Da, am citit si eu intr-un tarziu cartea lui Mircea Cartarescu. Pun pariu ca daca i-ar fi dat alt titlu nu ajungea atat de celebra. Nu pot sa ma laud ca as fi citit nu stiu cat din opera lui…ceva pe la scoala la postmodernisti daca imi amintesc bine. Dar oricum nu cred ca asta e cea mai buna carte a sa. E intradevar o colectie de povestioare pe alocuri dragute si interesante care, pe mine cel putin, m-au facut sa ma gandesc serios daca pana la urma cartea nu ar fi de fapt un mare misoginism. Asa am simtit eu…poate ma insel. Omul cu siguranta a fost bine intetionat. Ce as fi vrut eu sa vad la o carte pentru si despre femei ar fi fost mai mult accent pe frumusetea interioara decat pe instinctele animalice. Si faza in care iti zice de obiectul care il ajuta pe el sa scrie si te trimite la o pagina care nu exista in carte e chiar aiurea. Mi-l si imaginez pe Cartarescu cum a planuit totul…”Ha, sa vedem cum o sa se uite ca disperatele sa vada ce e!” Femeia e curioasa prin natura ei, si curiozitatea e uneori si buna. Parerea mea…

La varsta de 50 de ani, femeia primeste din partea barbatului o sticla cu lapte. Nedumerita il intreaba: - Dar de ce draga tocmai o sticla cu lapte? - Pai, draga mea nevasta… la 20 erai fermecatoare, ti-am adus o floare… la 30 erai dulce… ti-am adus o sampanie… la 40 erai fierbinte, ti-am adus o paine calda… insa acu’ la 50 te-ai facut cat o vaca, ti-am adus niste lapte… - Da, dragul meu, eram eu ca o floare la 20 ani, insa nu tu ai rupt prima petala… eram eu la 30 ca o sampanie de dulce… insa tu ma agitai altii ma sorbeau… la 40 eram eu fierbinte ca o paine, insa tu mancai coaja altii miezul… iar acum la 50 oi fi eu ca o vaca insa cand pleci tu de acasa… vin taurii la usa si intreaba: boul e acasa…

Azi am pornit pe jos prin oras, cu mai multe treburi de rezolvat. Ma voi concentra pe ce mi s-a intamplat bun si voi incerca sa ma distrez de ghinioane si sa trec mai departe zambind. Prin octombrie anul trecut mi s-a oprit ceasul din cauza bateriei, azi mi-am facut intr-un final timp sa ma duc sa cumpar una noua. Marea mea problema era ca nu stiam unde sa ma duc pentru ca toate magazinutele cu tot felul de chestii utile, cum ar fi baterii de ceas, s-au desfiintat si in locul lor au aparut reprezentante ale tuturor operatorilor de telefoane mobile, magazine cu haine chinezesti la preturi derizori, etc. Am aflat prin bunavointa unui vanzator de la un magazin de o ceasornicarie unde as putea gasi ce ma interesa. Acolo m-a intampinat un domn respectabil, foarte binevoitor care si-a pus imediat pe ochi o lupa din aceea de-a lor ca sa vada despre ce e vorba.
Am trecut si pe la librarie cu gandul sa imi cumpar o carte de Paulo Coelho. Nu eram hotarata daca sa iau Alchimistul sau Veronika se hotaraste sa moara…Ambele le-am citit prin liceu, imprumutate de la prieteni si mi-era dor de ele, sa le recitesc, sa ma bucur de fiecare pagina ca si cum le-as fi citit pentru prima data. Am pus mana pe Veronika si pe o carte de Marquez si nu mai imi ajungeau banii si de Alchimistul. O sa-l iau cu alta ocazie…intotdeauna il voi citi cu mare placere. Desi poate multi cred ca acest autor scrie un gen comercial si usor dar nu e asa. E asa de popular pentru modul sau simplu si accesibil tuturor de a povesti lucruri profunde. Cand am ajuns acasa, ghici ce am inceput sa citesc din cele doua carti cumparate? Dar despre asta voi mai scrie cu alta ocazie. Retraiesc senzatii de care mi-era dor…ma simt linistita, ma simt bine.
Plimbarea de azi mi-a amintit de liceu, cand mergeam aproape in fiecare zi prin centrul orasului numai ca sa vad ce mai este nou, sa vad lumea. Atunci nu mi se parea mult sa merg atat de mult pe jos. In vremurile alea sigur nu stateam fara baterie la ceas jumatate de an din lene. Acum oriunde ma duc ma duc cu masina, decat sa trec drumul si sa merg la piata mai bine iau masina si merg la un supermarket. Mi-e, intr-un fel dor de vremurile alea, cand totul mi se parea atat de usor si in acelasi timp atat de greu. Scriam scrisori si ma duceam la posta in fiecare saptamana ca sa iau timbre, chiar ma grabeam ca sa ajunga scrisoarea la destinatar ziua urmatoare si sa aiba si el timp sa imi scrie una pana la sfarsitul saptamanii. Nu mi-am imaginat ca viata mea va lua acest curs, si de multe ori ma gandesc oare cum o sa fiu peste alti 5 ani?
Nici nu mi-am dat seama cat s-a schimbat orasul in anii astia si cat au decazut afacerile proprii sau de familie si cat au crescut magazinele mari si supermarket-urile. Planul pentru cele 7 sau cate mall-uri trebuie sa se contruiasca mi se pare ireal dar nu m-as mira ca peste un an sau doi sa fie deja gata si alte constructii gigant care inghit afacerile mici, sa se construiasca.